MANASTIREA CELIC DERE

Mănăstirea Celic Dere

 

 

 

 

Situată pe valea pârâului Celic, de la care şi-a luat şi numele, mănăstirea deţine icoane unicat, la care pelerinii vin să se închine cu mare nădejde în puterea dumnezeiască.

O astfel de icoană este icoana făcătoare de minuni a Domnului nostru Iisus Hristos, adusă aici pe la 1806 – 1812, cunoscută şi sub numele de “Icoana care se curaţă singură” deoarece la un moment dat era înnegrită de trecerea timpului, dar apoi, ca o minune, chipul Mîntuitorului s-a luminat în parte.

Legenda locului spune că icoana a fost adusă de un soldat care le-a spus călugărilor că, deşi este înnegrită, ea se va curăţa, iar ochii lui Hristos se vor deschide. La aproape 200 de ani de la acel moment, icoana s-a luminat pe mai bine de jumătate din suprafaţă.

Creştinismul, pentru noi românii, a început în ţinuturile Dobrogei, pe pămîntul pe care Apostolul Andrei a păşit pentru prima dată.

“Născută într-un vis”, Mănăstirea Celic Dere, centru al ortodoxismului, este ţesută în legende şi poveşti, iar liniştea și frumuseţea idilică a locului te poartă cu gândul către moştenirea şi continuarea tradiţiilor monahale dobrogene.

MANASTIREA COCOS

 

Mănăstirea Cocoş

 

 

Mănăstirea este aşezată într-un loc retras, la poalele unui deal învăluit în mireasma pădurilor de tei.

A fost întemeiată în anul 1833 de trei călugări români (dintre care unul originar din Făgăraş) veniţi de la Muntele Athos. Odată, demult, de pe acest deal s-a auzit într-o noapte cântecul unui cocoş sălbatic însoţit de o bătaie de toacă. Călugarii spun că acest cântec se mai aude şi astăzi, uneori. Prima biserică a mănăstirii a fost reparată în 1842 şi 1846 şi s-a păstrat până în 1910 când a fost demolată pentru a se putea construi biserica actuală.

În 1853 se construieşte o a două biserică, de dimensiuni mai mari decât prima, cu hramul Sf. Treime”; şi aceasta a fost demolată în primăvara anului 1911 pentru a face loc noului lăcaş.

Biserica este o construcţie masivă din piatră în formă de cruce, a cărei pictură a început în toamna anului 1914, executată de pictorul italian F. da Biasse în stil neobizantin şi s-a terminat în 1916.

A fost restaurată între 1957 şi 1960.

Mănăstirea are un muzeu cu icoane vechi şi obiecte de artă religioasă adunate din parohiile judeţului Tulcea. Muzeul adăposteşte şi o colecţie de carte veche, religioasă, în special românească.

BISERICA SFANTUL ATANASIE

Biserica Sfântul Atanasie

 

 

În localitatea Niculițel, amplasatăpe drumul spre Valea Teilor, bisericuţa solitară, este unul din cele mai vechi lăcaşuri de cult dinţara noastră.

Înconjurată de nuci bătrâni, veche din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, biserica a servit drept capelă de curte feudală a unui conducător local, fapt ce-i conferă semnificaţie istorică, pe lângă cea arhitecturală, dată de construcţia deosebit de frumoasă, cu ferestre mici şi un decor ce-ti aminteşte de vremuri demult apuse.

Biserica prezintă turlă hexagonală, faţade decorate cu firide pe toată înălţimea, iar la interior mai păstrează încă fragmente din pictura originală. Corpul alungit este ritmat pe faţadele laterale de succesiunea unor firide înalte, decor obişnuit numai pentru o biserică veche. Întrând în biserică, se coboară mai multe trepte, aproape un metru, dovadă a modificării nivelului vechi de calcare.

Aşadar, nu ezitaţi vizitarea unui monument de remarcabilă valoare istorică şi arhitectura-artistică, grăitoare mărturie a trecutului Dobrogei.

MONUMENTUL DE LA NICULITEL

Monumentul Paleocreştin Niculițel

 

 

Monumentul Paleocreștin-Niculițel cuprinde o basilicăcu trei nave fiind cu totul deosebitădatorită spațiului deschis, de la fațadă,element arhitectonic rar întîlnit în zona balcano-pontică.

în cripta bazilicii, au fost descoperite rămăşiţele a şase martiri dintre care patru sunt cunoscuţi din actele martirice. Cei patru, Attalos, Kamasis, Phillipos, Zottikos, au fost canonizaţi şi figurează în calendarul creştin ortodox la data de 4 iunie.

Unul dintre cele mai vechi complexe de cult creştin cu nartex (portic cu un singur etaj situat în faţa navei bisericii) descoperite până în prezent în România, datează de la sfârşitul sec. IV - începutul sec. V p. Chr. și se află pe teritoriul comunei Niculițel.

MANASTIREA SAON

Mănăstirea Saon

 

 

Printre dealuri cu vii, sub stăpânire otomană, a luat fiinţăMănăstirea Saon, la început un mic schit, iar din 1881 a devenit mănăstire de sine stătătoare.

În 1909 episcopul Nifon al Dunării de Jos pune temelia unei biserici din piatră şi cărămidă, cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului”. S-a păstrat şi biserica veche, din 1881 şi un paraclis cu hramul “Intrarea Maicii Domnului În biserică”.

În acelaşi an, monarhii de la Saon au construit din chirpici şi lemn actuala biserică veche cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, care există şi astăzi, precum şi două corpuri de chilii, din care a mai rămas numai din rândul Paraclisului.

Pictura murală a Paraclisului a fost realizată de fosta stareţă Maria Odudencu împreună cu maica Salomeea.

Picturile murale îi redau pe Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Spiridon, Sfântul Grigore Decapolitul, Sfântul Stefan, Sfântul Gheorghe, Sfântul Prooroc Daniil, Sfântul Trifon, Sfânta Maria Egipteanca, Sfântul Zosima, Sfânta Varvara, Sfânta Parascheva, Sfântul Nicolae. La intrare în Paraclis te întâmpină scena urcării la cer a Sfântului Prooroc Ilie şi Sfântul Prooroc Ilie hrănit de corb.

Schitul este trecut sub administraţia Mănăstirii Cocoş până în 1916 când devine iarăşi de sine stătător. Lucrările la biserica nouă au fost întrerupte pe timpul războiului. În 1930 lăcaşul este transformat în mănăstire pentru maici.

Cutremurul din 1940 a provocat prăbuşirea turlelor şi în 1956 s-au reluat lucrările de construcţie la biserică nouă până în 1959 când locaşul a fost sfinţit.

CETATEA NOVIODUNUM

Cetatea Noviodunum

 

 

Aşezare fortificatăromană şi apoi bizantină, ale cărei ruine se află în partea de E a oraşului modern Isaccea, pe promotoriul înalt de peste 20 m de pe malul drept al Dunării, în locul numit Pontonul Vechi.

Cetatea a apărut şi s-a dezvoltat în dreptul unuia dintre cele mai importante vaduri ale fluviului, ultimul înaintea Deltei, unde apele Dunării se strâng la o lăţime mai mică de 1 km.

Este una dintre cele mai vechi cetăţi din Dobrogea, în prezent acoperită aproape în întregime cu pământ. Romanii, a căror prezenţă în zonă este atestată încă din sec. I î.e.n, au ridicat cetatea Noviodunum, principala staţie a flotei dunărene Classis Flavia Moesica şi sediu al unor importante unităţi militare. Diversele piese descoperite în situl arheologic sunt expuse la Muzeul judeţean Tulcea.

CETATUIA LUNCAVITA

Punctul Cetăţuia Luncaviţa

 

 

 

Punctul Cetățuia Luncavița se aflăsituat la 4 km de Luncavița, pe marginea unei terase din imediata apropiere a văii pârâului Luncaviţa.

Descoperim aşezarea Cetăţuia, menţionată pentru prima dată de către Pamfil Polonic (tatăl), care a efectuat cercetări de suprafaţă de-a lungul Dunării între anii 1892-1898.

În urma prospecţiunilor arheologice, aici s-au descoperit materiale specifice culturii Gumelniţa, fragmente ceramice aparţinând Epocii bronzului şi primei epoci a fierului, precum şi un cimitir creştin din a doua jumătate a secolului al XVIII - lea.